Strada Brailei 10,
Focsani
Luni - Sambata 9-21
Duminica - Inchis
0727-948-419

Infrumusetare

Microneedling maini

Mâinile sunt cartea noastră de vizită și poți ghici vârsta unei femei doar uitându-te la mâinile ei.

Mâinile sunt o parte a corpului foarte sensibilă din cauză că sunt mereu expuse.Folosite pentru diverse munci fizice, mâinile tind să fie neglijate iar femeile au impresia că dacă aplică o cremă din când în când, totul se rezolvă.Neglijarea mâinilor poate duce la îmbatrânirea lor prematură și pentru a le păstra frumusețea, este necesar să respectăm câteva reguli esenșiale și să încercăm, regulat, să le acordam mai multă atenție prin proceduri indicate.

O procedură foarte eficientă pentru a înlătura aspectul de piele creponată și petele pigmentare de pe mâini este microneedling-ul ( mezoterapia fracționată ).

Microneedling-ul sau mezoterapia fractionată este o metodă minim invazivă de tratament la care recurg tot mai mulți pacienți, femei și bărbați, cu rezultate de-a dreptul spectaculoase și sigure în multe dintre cele mai supărătoare afecțiuni cu impact dermatologic și estetic: în inestetismele faciale de orice tip (îmbătrânire cutanată, riduri de vârstă sau de expresie, piele flască, pete hiperpigmentare, cicatrici post-acnee, deshidratare, diverse tipuri de acnee, pori măriți, cearcăne, pungile de sub ochi, gâtul și bărbia dublă), în inestetismele corporale (celulita de orice grad - poate trata chiar celulita în stadiul 4, aglomerări de grăsimi inestetice,  zone cu retenție de apă, relaxare cutanată, remodelare corporală, vergeturi și cicatrici, capilare sparte, senzația de picioare grele și dureri musculare, în alopecie (căderea sau pierderea totală a părului), pentru stimularea creșterii părului, îmbunătățirea calității părului existent, dermatita seboreică severă sau rebelă localizată la scalp, elimină mătreața, încetinește procesul de albire a părului. Tratamentul este folosit cu succes și pentru ochi, mâini, gât și decolteu.

Prin mezoterapie, diverse substanțe naturale sunt distribuite (cu ajutorul unor micro-injecții) precis la nivelul dermului (care este țesutul de mijloc dintre epiderm și țesutul gras de sub piele). Pentru că, în mod obișnuit, epidermul este o barieră în calea majorității substanțelor aplicate pe piele, mezoterapia asigură pătrunderea substanțelor acolo unde este nevoie de ele, pentru a contribui la revitalizarea pielii, regenerarea părului sau tratamentul celulitei.

Produsele utilizate în cadrul tratamentelor sunt amestecuri ce conțin foarte mulți compuși activi ce sunt necesari pentru o funcționare optimă a celulelor pielii. Unele cocktailuri mezoterapeutice conțin 50-60 de ingredienți activi (acid hialuronic, aminoacizi, vitamine, minerale, extracte din plante, antioxidanți, substanțe lipolitice (care "topesc grăsimile"),, substanțe vasodilatatoare.), cu rolul de a stimula regenerarea celulară, hrănire și hidratare în profunzime, stimularea formării colagenului, creșterea metabolismului celular. Deși se pot utiliza separat, de cele mai multe ori sunt folosite în combinații personalizate, adaptate nevoilor fiecărui pacient.

Rolul tratamentului este de a reface nivelul de hidratare al pielii și de a stimula producția de colagen. Acest proces conduce la îmbunătățirea volumului tegumentului, împiedicând îmbătrânirea cutanată.

Zonele care pot fi tratate sunt fața, gâtul, decolteul, mâinile , scalpul, abdomenul, sânii, coapsele, fesele, gambele. După un protocol de tratament timp de 3 săptămâni, această procedură asigură rezultate vizibile: după o săptămâna, pielea este mai luminoasă; după 2 săptămâni, este mai suplă și elastică, după 3 săptămâni, zonele tratate sunt vizibil transformate!

La nivelul mâinilor se recomandă mezoterapie de rejuvenare pentru:

        + piele matură

        + piele uscată, deshidratată, ternă

        + fotoîmbătrânire cutanată

        + lipsa de tonus ( piele flască)

        + riduri fine sau profunde

        + pete pigmentare

Efecte:

         + creșterea capacității de refacere a pielii

         + reducerea ridurilor

         + efect antioxidant, neutralizare a radicalilor liberi ce produc îmbătrânire

         + crește elasticitatea și hidratatrea pielii

         + stimularea sintezei de colagen

         + piele mai netedă, luminoasă, întinerită

         + atenuarea/ eliminarea petelor pigmentare, cicatricilor

Recomandări: 5-6 ședințe, 1 ședință la 1-3 săptămâni, se repetă de 1-2 ori pe an; pentru menținerea rezultatelor se efectuează ședințe de întreținere, 1 ședință la 1-2 luni.

De ce sa alegi mezoterapia fracționata ( microneedling sau mezoterapia cu dermaroller)?

Spre deosebire de mezoterapia injectabilă, mezoterapia prin dermaroller are dublu rol: pe lângă substanțele introduse în derm prin micro-injectări se realizează și stimularea mecanică și traumatismul local declanșează efectul local al factorilor de regenerare. Practic, prin dermaroller îți păcălești pielea să se regenereze singură și să producă mai multe substanțe care dau un aspect tânăr pielii.

Această terapie utilizează un aparat denumit Dermaroller, al cărui rol este de a realiza o inducție de colagen prin înțepături foarte fine. În principiu, mezoterapia cu microace se bazează pe capacitatea de vindecare a corpului, în urma aplicării a câtorva zeci de mii de micro-înțepături (micro-canale) în piele pe durata a câtorva minute. Forma diamantată a microacelor ajută la vindecarea mult mai rapidă a pielii, iar dimensiunea lor foarte redusă nu va produce niciodată durere. În urma utilizării mezoterapiei, produsele aplicate ulterior pe piele vor fi absorbite la o rată de aproape 3000%. Acest lucru înseamnă o viteză de regenerare a foliculilor pielii foarte mare. Se va stimula producerea de colagen si elastina, care va ajuta la întărirea pielii și la îmunătățirea structurii acesteia.

Mezoterapia fractionată este o procedură considerată sigură și eficientă , în mod obișnuit nefiind semnalate reacții secundare sau alergice . Durerea este minimă sau absentă, disconfortul este limitat iar recuperarea este foarte rapidă

O ședință de mezoterapie durează aproximativ 30 de minute. După evaluarea pacientului, se fac fotografii și măsurători ale zonei de interes. Se dezinfectează zona respectivă, se realizează amestecul de substanțe și se rulează dermarollerul. Pacientul percepe mici înțepături de intensitate redusă.

Dupa două-trei sesiuni, pacienții pot vedea deja îmbunătățirile aduse de tratament, iar unii pacienți pot observa efecte benefice după doar o singură ședință.

După fiecare ședință de mezoterapie este recomandată evitarea masajelor și a temperaturilor extreme timp de trei zile.

Mezoterapia este o metodă de tratament care conduce la rezultate deosebite atunci cand este respectat ritmul sedințelor.

Pentru o recomandare personalizată vă invităm la o consultație gratuită.

CONTRAINDICAȚII: Ca la orice procedură dermato-cosmetică există câteva situații în care mezoterapia este contraindicată: sarcină sau perioada de alăptare, o alergie cunoscută la una dintre substanțele folosite, tulburări de coagulare a sângelui, boli cronice grave.

 

 

Pentru programări și detalii
Sună la 0727-948-419